Pământ. Acum. Astăzi. Mâine. Jocul Final e real, Jocul Final a început. Viitorul e nescris. Ce va fi va fi. 12 Jucători. Tineri, dar din seminţii străvechi. Din care se trage toată omenirea. Şi care au fost create şi alese cu mii de ani în urmă. De atunci ei se pregătesc neîncetat.
Bărbaţi fără femei, ultima carte de Haruki Murakami lansată de editura Polirom, a fost scrisă în primul rând pentru cei îndrăgostiţi de modul în care autorul japonez vede relaţiile umane prin acea îmbinare între fantasticul subtil, erotism, timiditatea ce ascunde trăiri stranii şi culorile din interiorul singuraticilor, încât repetarea unor subiecte sau teme vechi nu îi mai deranjează.
Cine a zis că viaţa unui bibliofil anticar trebuie să fie ternă, singuratică, de şoricel pedant, uitat în spatele rafturilor cu hârtii îngălbenite şi mirosind a mucegai, îşi va da palme că nu a păşit încă într-o prăvălioară ticsită de cărţi vechi, pe o străduţă lăturalnică dintr-un oraş istoric. S-ar putea să dea de surpriza vieţii lui, care să-l includă, mai târziu, într-o specie aparte a dependenţilor.
Nimic nu scoate la suprafaţă puterea imaginarului feminin cum o pot face opresiunea, brutalitatea patriarhală sau respingerea oricăror drepturi inalienabile ce definesc fiinţa umană. Femei fără bărbaţi este o poartă spre feminitatea interzisă în spaţiul public şi condamnată de legile fanaticilor.
Unii se nasc cu darul ficțiunii, alții se nasc cu darul povestirii vieților altora cu atâta măiestrie încât personajele devin mitologie, iar viețile ajung ficțiune. Pentru mine, J.R. Moehringer e maestrul contemporan al povestirii măiastre pentru că închide perfect cercul ficțiune-nonficțiune.
Mi-a plăcut Meg Wolitzer de la prima lectură și mi-am dorit foarte tare să îi văd cărțile traduse și la noi. Cumva, în scriitura ei a reușit un melanj inteligent de literary fiction și mass-market fiction, astfel că de romanele sale se pot bucura deopotrivă și foarte pretențioșii, dar și cei care își doresc doar o lectură escapistă.
Băiatul prinţului este genul de roman care îi răsplăteşte pe cititorii dornici să tolereze un amănunt ce i-ar face pe unii să arunce cu pietre sub forma jignirilor şi a pumnilor împărţiţi în stânga şi-n dreapta – relaţia de iubire descrisă de Paul Bailey implică participarea a doi protagonişti de acelaşi sex.
Un roman iniţiatic şi totodată un tur de forţă printr-o importantă perioadă din istoria lumii, Curgerea neînduplecată a timpului este o poveste despre pasiune, moştenire morală şi curaj, care se întinde pe parcursul unui secol.
Numele lui Adam LeBor este binecunoscut cititorilor unor publicații prestigioase (The Times, The Economist, Monocle, Financial Times ș.a.) dar și amatorilor de cărți bune. A scris despre războaiele din fosta Iugoslavie, a cercetat în amănunt prăbușirea comunismului și a acordat o atenție necruțătoare modului în care bancherii au închis ochii - cu tot profitul de rigoare! - asupra genocidului orchestrat de Hitler.
Noi patru, Mincinoşii, am existat dintotdeauna. Vom exista întotdeauna. Indiferent ce se va întâmpla când vom merge la facultate, când vom îmbătrâni, când ne vom construi vieţile (…) Este insula noastră. Aici, într-un fel, vom fi întotdeauna tineri. Seamănă cu pactul făcut de nişte adolescenţi la finalul liceului, în ultima vacanţă de vară
Dacă nu ştiai mare lucru despre literatura din Islanda, romanul Vulpea albastră te poate face să asociezi cărţile scrise în această ţară friguroasă cu lumile de legendă, unde realitatea dură ia o turnură magică pentru a elibera umanitatea de sub pojghiţa brutalităţii, încât rămâi cu impresia că ai găsit varianta nordică a lui Marquez.
Nu mă pricep la finanțe, probabil că asta este cea mai mare fisură în construcția mea. Pentru mine, banii sunt o noțiune abstractă, efemeră (vai, cât de efemeră!), cu care nu am reușit să dezvolt vreun atașament, astfel încât să ajung să mă laud că economisesc, ori că mă pricep măcar la mici investiții.